Dacă tot am sugerat secţiunea...trebuie să şi postez nu?
Liber profesionist (freelancer), caut de lucru în domeniu.
Oferta este per proiect, sau per spectacol (sau alt eveniment) şi poate presupune:
- montarea aparaturii de iluminat (stage rigging)
- programarea consolei de lumini şi salvarea programului
- operarea luminilor spectacolului
- îndrumarea şi predarea operării spectacolului către un operator permanent, chiar şi neexperimentat, dacă consola o permite.
- realizarea pe calculator a planului de ecleraj, (grafică 2D şi/sau 3D).
- conceperea iluminării
- ...sau asistenţă acordată unui designer de lumini. (care nu doreşte, sau nu are timp să se ocupe şi de problemele pur tehnice. De ex.: realizarea planului de ecleraj, detalii de programare, relaţia cu tehnicienii pentru montare şi execuţie,...etc.
...alte oferte de prestări servicii:
- definirea de parametri (device definitions) ai luminilor automatizate (moving lights) mobile, (impropriu numite şi inteligente), pentru console Compulite Vector (orice tip) şi Spark.
Sau, cu rezerva unui timp de realizare ceva mai lung, pentru alte tipuri de console care permit sau necesită o astfel de predefinire. (ceea ce poate presupune şi necesitatea accesului la consolă.)
Evident mă refer în special la aparate care nu există în librăriile de definitii. Sau la modificarea unei definitii existente în cazul în care este necesar acest lucru.)
Comanda şi livrarea unei astfel de definitii (pentru Spark, Vector şi alte console care permit editarea virtuală) se poate face şi online.
- asistenţă acordată unui scenograf pentru realizarea planului de amplasare a decorului şi structurilor de scenă. (grafică 2d şi/sau 3d)
Atuuri:
- 10 ani de experienţă în montarea, programarea, operarea şi uneori conceperea luminilor de spectacol. Spectacole de teatru, de operă, de balet, de revistă, de muzică, parade de modă, de miss, diferite alte evenimente, etc.
- cunoaşterea modului de utilizare şi a posibilităţilor unei multitudini de aparate şi echipamente folosite în iluminarea de spectacol.
- cunoaşterea sistemului de programare şi operare al unei diversităţi de console de lumini şi disponibilitatea de a învăţa rapid şi intuitiv sistemul de programare şi operare al unei console nou întâlnite.
- cunoştinţe de grafică digitală 2d şi 3d.
- cunoştinţele de engleza - nivel general mediu şi nivel avansat în ceea ce priveşte specificul profesional.
- cunoştinţele de germana - nivel de începător spre mediu
- seriozitatea
- pasiunea de a lucra în acest domeniu.
De preferat ca ofertele de lucru să fie în Timişoara dar nu exclud şi alte locaţii, pe perioade de timp limitate.
Dacă aveţi întrebări le puteţi pune aici, sau puteţi folosi mesageria privată a forumului.