bradacalin scrie:
deci sa inteleg ca se simte nevoia de mai multa putere?
Locaţia este dificil de sonorizat..
Filmuleţele sunt doar de la parter, sala fiind impărţită pe două nivele.
Proprietarul a considerat că la nivelul superior nu mai e nevoie de boxe. Ideea era ca acolo să fie o zonă mai liniştită, dar lumea numai acolo se duce, iar când e multă lume, nu se mai aude muzica cum trebuie, iar basul se aude decalat faţă de medii înalte ( venite prin reflecţii multiple ). Adăugând încă 4 sateliţi si doi subbaşi ( probabil cu 15" în BP ), prelucând semnalul în sensul decalării temporale, în aşa fel încât totul să fie cât mai în fază şi unitar, o să sune bine şi la nivelul de sus.
Singura măsură eficientă, este mărirea numărului de incinte ( şi amplificatoare ). Nu atât pentru a fi mai multă presiune, cât pentru a suna bine, fără nici un fel de distorsiuni.
Tentaţia de a da tare este foarte mare, mai ales că sistemul e potent, dar tocmai acest lucru dorim să îl evităm. Degeaba dai foarte tare, dacă sunetul se amortizează rapid, datorită oamenilor. Pe cei de lângă boxe îi terorizezi şi pleacă cu timpanele făcute varză, iar cei de la distanţa nici nu vor simţi puterea suplimentară.
Este simplu să faci gălăgie, dar dacă e vorbă să asculţi muzică şi să te simţi şi bine, ţinând cont că stai acolo vreo 4 - 5 ore, atunci ai nevoie de putere mare şi să mergi la jumate din Pmax.
În felul acesta sună bine, fără distorsiuni, înaltele sunt înalte, basul este bas, iar mediile sunt perfect inteligibile, sună soft şi neagresiv.
Aţi observat că în majoritatea cluburilor sună rău din cauză ca mediile sunt extrem de agresive. Chestia asta vine din faptul că se forţează amplificatoarele până la punctul de cliping iar limitoarele intră în funcţiune, compresând sunetul, dincolo de punctul în care media nu mai suna a medie, ci a grohăială.
Acesta este unul din secretele sunetului bun.
Putere mare, dar folosită cu măsură şi moderaţie.
Încă un filmuleţ, de data aceasta de la nivelul superior.
Se aude ( mă rog, ignorând distosiunile microfonului ) că basul este cam la fel, dar mediile şi înaltele sunt mult atenuate.
http://video.google.com/videoplay?docid ... 4567&hl=en